Descrierea teritoriului
Descrierea teritoriului
Relieful ce se află pe teritoriul administrativ GAL Valea Siretului de Sus are o altitudine medie de 244,5 m, altitudinea maximă fiind de 590 m, iar cea minimă de 71 de m. Analizând relieful în funcţie de treptele hipsometrice (elevaţia) se observă că cele mai mari suprafeţe de teren (43,89%) corespund treptei de relief cu altitudini cuprinse între 200m şi 300m, fiind caracteristice câmpiile înalte şi dealurile joase.
Principalele forme de relief care se află în întregime sau parţial pe teritoriul GAL sunt:
- culoare ale arterelor hidrografice principale: Culoarul Siretului, Culoarul Sucevei
- depresiuni: Depresiunea Botoşanului
- dealuri: Dealurile Holm-Dealu Mare, Dealurile Copalnului
- coline: Colinele Bucecea-Vorona
- podişuri: Podişul Vultureşti, Podişul Pleşului
- culmi: Culmea Vulturului
Elementele de morfometrie (altitudinea medie, maximă şi minimă, panta, energia reliefului, etc) sunt indicatori importanţi în analiza particularităţilor reliefului şi identificarea celor mai bune soluţii de valorificare economică. Din datele de mai jos se observă că altitudinea medie a reliefului teritoriului GAL este cuprinsă între 135 şi 340 de metri, încadrând acestă zonă geografică în treapta câmpiilor şi a dealurilor joase.
La nivelul GAL-ului Valea Siretului de Sus, lungimea totală a reţelei hidrografice este de 500,6 km, fiind reprezentată în special de Siret (34,8 km), Miletin (26,2km) şi Dresleuca (17,7 km).
La nivelul GAL-ului Valea Siretului de Sus toate unităţile administrativ-teritoriale se caracterizează prin densităţi ale reţelei hidrografice cu valori între 0 şi 1 km-kmp în proporţie de peste 75%.
Valorile acestui îndicator calculat la nivel de unitate administrativ-teritorială indică un relativ echilibru privind resursele de apă. Se impun totuşi în diferite zone anumite intervenţii (de exemplu, irigaţii), lucrări tehnice de drenaj în momentul în care se intenţionează o valorificare intensivă a terenurilor agricole în scopul cultivării unor diverse specii de plante.
Clima zonei geografice a teritoriului GAL Valea Siretului de Sus, ca şi a întregului teritoriu naţional, este temperat continental moderat.
Din cauza influenţelor baltice şi a celor est-europene ce se resimt în nord-estul României, clima se caracterizează prin ierni aspre, chiar geroase şi veri călduroase, ce pot fi chiar toride. Datorită Munţilor Carpaţi, care au un rol de barare în calea maselor de aer vestic, bogate în precipitaţii, există sau se poate înregistra o frecvenţă mai mare a perioadelor de secetă în zona delimitată de GAL în comparaţie cu alte zone din centrul, vestul sau sud-vestul ţării.
La nivelul teritoriului GAL Valea Siretului de Sus predomină solurile din clasa Cernisoluri, Luvisoluri şi Protisoluri.
Solurile din clasa Cernisoluri (Molisoluri) sunt cele mai fertile, fiind caracterizate de un conţinut bogat de humus. Acest indicator corelat cu harta modului de utilizare a terenurilor este unul deosebit de util în programarea activităţilor privind dezvoltarea durabilă a agriculturii. Aceste soluri se întâlnesc cu precădere pe cumpenele de apă, în zonele de câmpie cu altitudini sub 250 de metri, pe platouri cu relief plan sau uşor înclinat, pe terasele râurilor.
Analizând harta şi datele statistice se observă că aproape jumătate din suprafaţă (41,69%) este ocupată de terenurile arabile neirigate corelat cu particularităţile geografice, acest indicator indică un potenţial ridicat de dezvoltare a agriculturii, în special pentru cultivarea plantelor. Un sfert din suprafaţă (26, 02%) este ocupată de păduri de foiase, pădurile de conifere întâlnindu-se doar izolat pe versanţii înalţi cu orientare nordică.
Aşezarea geografică, relieful prin altitudine, condiţiile climatice şi activitatea antropică sunt factori ce influenţează direct vegetaţia. În funcţie de aceşti factori, vegetaţia este două feluri:
– vegetaţie zonală (caracterizată de zonele de vegetaţie în funcţie de altitudine)
– vegetaţie azonală înfluenţată de anumite forme de relief şi topoclimat
În zonele de câmpie (altitudini sub 250-300 de metri) este specifică stepa şi silvostepa, caracterizată prin plante ierboase şi condiţii climaterice semiaride.
Pădurea şi-a păstrat mai bine caracteristicile proprii fiecărui etaj. În zonele cu altitudini cuprinse între 200-500 de metri întâlnim etajul stejarului, acesta ocupând partea cea mai joasă a pădurilor. În partea inferioară, etajul stejarului este alcătuit din specii de stejar (cerul, gârniţa), iar în partea superioară din gorun. Întâlnim şi alte specii de foioase cum ar fi carpenul, ulmul, teiul. Pe versanţii cu altitudni mai mari de 500 de metri întâlnim etajul fagului. În condiţiile unui climat mai răcoros, etajul fagului poate coborâ sub 500 de metri, apărând astfel etajul pădurilor de amestec stejar-fag.
În lunciile râurilor, datorită umezelii persistente, întâlnim o vegetaţie azonală, formată din specii de vegetaţie iubitoare de apa (specii higrofile): stuf, papură, rogoz, adesea pâlcuri de sălcii, plopi, arini.