DESCRIRE M 411.21

Măsura 411.21 – Modernizarea exploatațiilor agricole

 

Această vine în întâmpinarea nevoii identificate prin strategia de dezvoltare a GAL-ului Valea Siretului de Sus pentru a crește competitivitațea sectorului agricol din teritoriu printr-o utilizare mai bună a resurselor umane si a factorilor de producție.

Prin lansarea acestei măsuri se urmărește:

– Introducerea si dezvoltarea de tehnologii si procedee noi, diversificarea producției, ajustarea profilului, nivelului si calității producției la cerințele pieței, inclusiv a celei ecologice, precum si producerea si utilizarea energiei din surse regenerabile;

– Adaptarea exploatațiilor la standardele comunitare;

– Cresterea veniturilor exploatațiilor agricole sprijinite;

– Sprijinirea membrilor grupurilor de producători sau ai altor forme asociative în vederea încurajării fenomenului de asociere.

Prin implementarea acestei masuri se vor promova investițiile în exploatațiile agricole din sectorul vegetal si de creștere a animalelor pentru realizarea de construcții noi si/sau modernizarea construcțiilor agricole existente din cadrul acestora si a utilităților aferente, achiziționarea de masini si utilaje noi, înființarea de plantații etc., în strânsă corelare cu direcțiile strategice de dezvoltare identificate.

 

Descrierea intervenției – domeniul de acoperire al masurii

În cadrul acestei măsuri vor fi sprijinite investițiile orientate spre dotarea cu utilaje si echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală, precum si investițiile privind adaptarea construcțiilor agricole pentru respectarea standardelor comunitare si cresterea competitivității exploatațiilor agricole.

Scopul sprijinului acordat prin măsură, cuprinde:

– Îmbunătățirea performanțelor generale ale exploatațiilor agricole prin creșterea gradului de mecanizare

– Respectarea standardelor comunitare pe flux operțional

– Creșterea calității produselor obținute si diversificarea producției agricole

– Promovarea producerii si utilizării durabile de energie, inclusiv energie din surse regenerabile în cadrul fermei

– Înființarea de culturi de specii forestiere cu ciclu de producție scurt (până la 5 ani) si regenerare pe cale vegetativă (lăstari, drajoni etc.), cum ar fi culturile de plopi, sălcii, salcâmi etc., în scopul producerii de energie regenerabilă

– Cresterea competitivității produselor agricole prin promovarea procesării inclusiv a produselor tradiționale la nivelul fermei si comercializarea directă a acestora fară a mai fi interpose alte entități între procesator și clientul final.

 

Acțiuni eligibile

-materiale

  • Achiziția de tractoare, combine, mașini, utilaje, echipamente etc, care să determine creșterea productivității muncii în cadrul exploatațiilor, îmbunătațirea calității produselor agricole, introducerea de tehnologii performante, îmbunătățirea condițiilor de lucru
  • Construirea și/sau modernizarea clădirilor operționale care conduc la asigurarea conformității cu standardele comunitare

-imateriale

  • diversificarea producției în funcție de cerințele pieței
  • realizarea de noi produse și introducerea de noi tehnologii
  • reducerea costurilor de producție și creșterea rentabilității economice a exploatațiilor agricole
  • creșterea valorii adaugate brute (VAB) a exploatațiilor agricole
  • creșterea viabilității economice
  • reducerea emisiilor dăunătoare cu effect de seră și o mai buna gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea de producție
  • reducerea emisiilor de amoniac (si a altor gaze), în special în exploatatiile de crestere a animalelor prin respectarea standardelor sanitar-veterinare, de igiena si de bunastare a animalelor
  • asigurarea respectarii cerintelor fitosanitare, ecologice etc.
  • cresterea gradului de utilizare a surselor de energie regenerabila si îmbunatatirea eficacității folosirii acestora

 

Beneficiari

Beneficiarii măsurii sunt:

– fermierii definiți conform PNDR ca fiind persoane fizice sau juridice, care practică ca și activitate principală activități agricole, exploatația este pe teritoriul GAL și are o dimensiune egală sau mai mare de 2 UDE(Unitate de Dimensiune Economică)

– grup de producatori (recunoscut în baza Legii nr. 338/2005), doar cu conditia ca investitiile realizate sa deserveasca interesele propriilor membri;

– cooperativa agricola (înfiintata în baza Legii nr. 566/2004), doar cu conditia ca investitiile realizate sa deserveasca interesele propriilor membri

– Beneficiarii Masurilor 112 „Instalarea tinerilor fermieri” si 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenta” pot accesa Masura 121 utilizând acelasi plan de afaceri elaborate pentru accesarea Masurilor 112 si 141.

 

Condiții minime obligatorii pentru acordarea sprijinului:

–  Proiectul trebuie să respecte conformitatea cu obiectivul general al măsurii si cu cel puțin unul din obiectivele operaționale identificate în strategia de dezvoltare a teritoriului GAL

–  Proiectul să fie în acord cu potențialul agricol al zonei și să demonstreze îmbunătățirea performanței generale a exploatației agricole la data dării în exploatare a investiției

–  Beneficiarul sau responsabilul legal al proiectului trebuie să dovedească o pregătire profesională, în raport cu proiectul

–  Beneficiarul trebuie să prezinte memoriul justificativ sau studiul de fezabilitate în funcție de specificul investiției

–  Beneficiarul trebuie să declare că asigură cofinanțarea investiției din Resurse proprii sau atrase

–  Beneficiarul trebuie să prezinte dovada că a făcut demersurile pentru a obține toate avizele şi acordurile conform legislației în vigoare din domeniul: sanitar-veterinar, sanitar, fitosanitar şi de mediu necesare realizării investiţiei în cadrul proiectului.

–  Pentru toate tipurile de investiții, potențialii beneficiari trebuie să obțină acordul de mediu în conformitate cu legislația națională.

–  În funcție de natura investiției proiectul poate fi însoțit obligatoriu de studiul de impact de mediu

 

Sectoare prioritare vor fi cele identificate în strategia de dezvoltare a teritoriului GAL și anume:

Sectorul vegetal: legume, culturi de câmp, culturi de specii forestiere cu ciclu de producție scurt si regenerare pe cale vegetativă, în scopul producerii de energie regenerabilă.

Sectorul de crestere a animalelor: bovine pentru lapte, porcine (din care pentru:

reproducție, îngrăsare), ovine si caprine, păsări.

 

Criterii de selecție:

–  Exploatații agricole care se adaptează la standardele comunitare nou introduse;

–  Exploatații din sectoarele prioritare identificate în strategia de dezvoltarea a GAL Valea Siretului de Sus

–  Proiectele din sectoarele prioritare care vor realiza investiții în producerea si utilizarea energiei regenerabile

–  Proiectele care au si investitii pentru procesarea produselor agricole identificate ca prioritare conform strategiilor de dezvoltare GAL

–  Exploatatii vegetale si de crestere a animalelor în sistem ecologic

–  Exploatatii agricole care nu au mai beneficiat de sprijin SAPARD /FEADR pentru acelasi tip de activitate

–  Beneficiarul este constituit ca forma asociativa sau este membru al unei forme associative din teritoriul GAL, recunoscute conform legislatiei nationale în vigoare

–  Exploatatii agricole de semi-subzistenta

Sprijinul acordat în cadrul acestei măsuri poate fi completat în mod direct cu sprijinul acordat prin măsurile 111 „Formare profesională, informare si difuzare de cunostințe şi 143 „Furnizarea de servicii de consiliere si consultanță pentru agricultori”. De asemenea, sprijinul acordat prin măsură este complementar acțiunilor prevăzute în cadrul altor măsuri din Axa I (123 „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”, 142 „Înființarea grupurilor de producători”, 125 „Îmbunătățirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea si adaptarea agriculturii şi silviculturii”, 112 „Instalarea tinerilor fermieri”, 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență), Axa II, Axa III si Axa IV LEADER.

Sprijinul acordat acestei măsuri este complementar acțiunilor finanțate prin alte fonduri europene:

–  Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR);

–  Fondul de Coeziune (FC);

–  Fondul Social European (FSE).

Corelarea măsurii cu alte măsuri din FEADR si alte fonduri va avea un efect pozitiv atât asupra modernizării sectorului productiv, cât si asupra filierelor de comercializare a produselor agricole si a protecției mediului înconjurător.

 

Finanțare

Valoarea maximă a cofinantarii publice este de 200.000 Euro, iar ponderea sprijinului nerambursabil va fi de maxim 40%. Valoarea maxima eligibila a unui proiect nu va depasi 400.000 Euro. Procentul sprijinului nerambursabil de 40% se va putea majora cu:

– 10% pentru investitiile realizate de tinerii agricultori cu vârsta sub 40 ani, la data depunerii cererii de finantare;

– 10% pentru investitiile realizate de agricultorii din zonele montane cu handicap natural, în zone cu handicap natural si în arii naturale protejate încadrate în reteaua Natura 2000 (conform Regulamentului CE nr.1698/2005, art. 36, litera a,punctele i, ii si iii)

– 10% pentru investițiile având drept scop implementarea noilor provocări prin următoarele tipuri de operațiuni: „îmbunătățirea eficienței utilizării si depozitării îngrăsământelor cu azotat”, „instalații pentru tratamentul apelor reziduale în exploatații agricole si în cadrul proceselor de prelucrare si comercializare” . Această majorare se aplică exclusiv la partea din proiect destinată investiȚiilor în aceste două tipuri de operațiuni

Plafonul minim acceptat pentru un proiect finantat prin Masura 121 este de 5.000 de Euro – aceasta suma reprezentând valoarea totala eligibila a proiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *